Beneficiile educaționale ale Minecraft
De la crearea sa în 2009, Minecraft a cunoscut un real succes, ajungându-se până la crearea unui film și produse personalizate cu referire la acest joc. Însă, la fel

Beneficiile educaționale ale Minecraft.

De la crearea sa în 2009, Minecraft a cunoscut un real succes, ajungându-se până la crearea unui film și produse personalizate cu referire la acest joc. Însă, la fel ca mulți alți părinți s-ar putea să fiți îngrijorați cu privire la timpul pe care micuțul dumneavoastră îl petrece pe computer jucând acest joc. Cu siguranță nu poate fi sănătos! Ce poate învăța doar jucându-se? O mulțime de lucruri pe care le vom detalia în acest articol.

Este educativ Minecraft: Eucation Edition?

Da, Minecraft este educativ deoarece îmbunătățește creativitatea, capacitățile de rezolvare a problemelor, colaborarea și alte abilități de viață. În clasă, Minecraft poate fi complementar lecturilor, scrierii, matematicii și chiar învățării istoriei. Minecraft este atât educativ cât și distractiv, și cu siguranță este pe lista cu cele mai bune jocuri video pentru copii.

1. Minecraft îmbunătățește anumite abilități

Unul din motivele pentru care Minecraft este foarte bun pentru copii este pentru că promovează creativitatea, capacitatea de a găsi soluții pentru probleme și susține colaborarea între jucători. Acestea sunt doar calitățile intangibile și mai puțin academice pe care le oferă Minecraft, dar care le vor da copiilor imboldul necesar atunci când își vor croi drumul spre universități și carierele viitoare.

Minecraft este unic prin faptul că oferă o lume fără margini în care copiii pot crea orice își pot imagina, cu singura limitare că totul este format din blocuri care trebuie să se încadreze în grila 3D a jocului. Probabil că în Minecraft există deja construite orașe fictive sau din lumea reală, sau nave ale piraților, de către persoane care încă nu au absolvit liceul. Veți fi uimit de creativitatea jucătorilor dacă dați o simplă căutare pe google după lucruri construie în Minecraft.

O variantă de joc este « modul supraviețuire », în care diferite creaturi apar noaptea și atacă jucătorii, mod prin care aceștia sunt încurajați să găsească soluții. Jucătorii sunt aruncați în diverse medii în care trebuie să găsească rapid modalități de a-și construi adăpost, arme sau de a aduna mâncare pentru a supraviețui. “Strategie” este cuvântul cheie, o zi în Minecraft durează cam zece minute în lumea reală, ceea ce înseamnă că jucătorii trebuie să se gândească bine la acțiunile lor pentru a rămâne în joc.

Minecraft este unic și prin faptul că nu există o modalitate de a câștiga. Jucătorii decid singuri ce vor să obțină din jocul lor.

Minecraft este, de asemenea, unic prin faptul că nu există nici o modalitate de a „câștiga”. Jucătorii trebuie să decidă singuri ce vor să iasă din timpul lor în joc. Vor să colecteze resurse sau să construiască lucruri interesante? Vor să se asocieze cu cineva și să învingă un șef? Totul depinde de ei. Această independență creează încredere în sine și îi lasă pe copii să simtă că sunt responsabili de propria soartă, un sentiment care uneori poate lipsi în viața reală.

Copiii pot juca Minecraft și pe servere online, fie cu prietenii lor, fie cu alții din întreaga lume și să lucreze împreună pentru a atinge obiectivele. Cumulează resurse, construiesc structuri, înfrâng dușmanii, își dau sfaturi. Comunicarea și cooperarea este esențială. Copiii pot dezvolta aceste abilități atât de necesare în viața reală.

2. Minecraft este complementar materiilor de la școală.

Interesul pentru lectura și învățarea ortografiei poate fi stârnit prin intermediul Minecraft. Serverele multiplayer se bazează foarte mult pe discuția dintre jucători, astfel copiii au dorința de a se face auziți și de a se exprima. Iar de aici trecerea la alte aspecte ale vieții lor, cum ar fi email sau rețele sociale, este foarte simplă. Pentru mulți copii elemente din joc care se regăsesc în lumea reală sau din discuțiile cu prietenii lor virtuali stârnesc curiozitatea ceea ce duce la dorința de a afla cât mai multe informații despre diferite domenii: spațiu, geografie, mașini sau pietre prețioase.

Abilitățile de documentare și cercetare sunt necesare în joc. Pentru a avansa în Minecraft, jucătorii trebuie să caute informații, indicii și trucuri care implică orice de la pagini din Wikipedia la tutoriale Youtube. Învață cum să analizeze resursele pe care le au la îndemână pentru a descoperi ce le este util și ce nu.

Matematica este o altă componentă importantă și potențial surprinzătoare a Minecraft. Copiii învață să calculeze cât mai au până la «ora de noapte» sau ce cantitate de mâncare este necesară pentru a merge într-o aventură minieră, să împartă proviziile în mod egal între jucători și să estimeze zona necesară pentru a construi un oraș. Calculele matematice sunt peste tot în jurul lor și vor nu vor, sunt nevoiți să le învețe.

Mulți profesori s-au folosit de aplicațiile practice ale matematicii în Minecraft pentru a îmbunătăți rezultatele și a crește interesul copiilor. Profesorii permit copiilor să manipuleze blocuri, să construiască forme mai complexe și să rezolve probleme geometrice în Minecraft. Un profesor din Los Angeles, folosindu-se de Minecraft, a reușit să îmbunătățească răspunsurile corecte ale copiilor de la 18% la începutul anului la 83% la testul de sfârșit de an.

Minecraft îi poate ajuta și pe cei cărora nu le place să memoreze date sau fapte istorice. Cum? Deoarece în joc pot fi importate versiuni complet reconstruite ale clădirilor și reperelor celebre, sau pot fi construite de la zero. Ce mod mai simplu de a aduce istoria la viață ? Când copiii aruncă o privire mai atentă la aceste clădiri, ei pot înțelege mai ușor arhitectura acestora și pot compara modul în care au fost construite diferite structuri.

3. Minecraft ofera abilități de muncă.

Minecraft poate fi direct aplicabil abilităților de la locul de muncă, care îl vor ajuta pe cel mic în dezvoltarea unei cariere în viitor. Minecraft poate pregăti copilul pentru cariere în diferite domenii, precum : management, afaceri sau administrarea sistemelor. Cum? Prin găzduirea unui server. Beneficiile sunt foarte mari. După achiziționarea unui server este necesară întreținerea hardaware-ului, învățarea tehnologiei pentru găzduirea unui server Minecraft, să fie la curent cu lansările de produs, instalarea de moduri suplimentare, asigurarea compatibilității cu cea mai recentă versiune Minecraft, întreținerea serverului și asistența tuturor jucătorilor care îl folosesc. Administratorii de sisteme sunt plătiți bine pentru a face acest lucru. Deasemenea, este necesară promovarea activă a serverului pe rețele sociale, pe forumuri, ceea ce presupune și experiență în marketing.

Administrarea serverelor nu este pentru copilul dumneavoastră? Există o mulțime de alte pregătiri pentru locuri de muncă, în Minecraft. În plus față de familiarizarea cu hardware-ul și funcțiile computerului, copiii câștigă experiență în proiectarea și codarea jocurilor video. Aceste abilități legate de domeniile STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) sunt esențiale la un loc de muncă din secolul XXI.

Copiii se pot juca cu oricine din întreaga lume, este o oglindire fabuloasă a pieței globale și a ceea ce a devenit globalizarea. Cât de avantajat va fi copilul dumneavoastră în momentul în care va intra la un interviu cu un CV în care apare priceperea în computere, rețele sociale și abilități de comunicare cu oameni din întreaga lume. Natura socială a Minecraft învață împărtășirea responsabilităților, desemnarea rolurilor, negocierea proiectelor și finalizarea acestora- toate abilități extrem de valoroase pentru o carieră de succes, abilități greu de învățat dar foarte căutate de viitorii angajatori.

Minecraft înseamnă programare?

Un aspect unic al Minecraft este cât de personalizabil poate fi. O modalitate de personalizare a jocului este prin «modding» sau prin modificarea codului inițial de programare al jocului. Aceste modificări sunt de obicei create chiar de copii pentru a îmbunătăți jocul. Aceste modificări sunt suplimente create de terți pentru a îmbunătăți jocul. Acest lucru presupune învățarea Java, limbajul de programare în care a fost scris Minecraft. Deasemenea, poate fi necesară și utilizarea Photoshop. Astfel, copiii își pot crea blocuri, minereuri sau alte articole pe care le pot împărtăși cu prietenii. Își crează propriile instrumente și obiecte, în timp ce programează și învață principiile Java. 

Cu Minecraft obțineți avantaje educaționale valoroase.

Data viitoare când copilul dumneavoastră întreabă dacă se poate juca mai mult Minecraft, gândiți-vă la toate abilitățile utile și practice pe care le dobândesc. Stați cu ei, urmăriți-i cum se joacă și implicați-vă în ceea ce fac. Ei învață în timp ce se distrează. Acesta este cel mai bun mod de educație și cel pe care încercăm și noi să îl promovăm.

Dacă doriți să îl inițiați pe copilul dumneavoastră în Minecraft, vă așteptăm la cursurile noastre. Va fi distractiv și educativ !

Dacă ai un copil care nu a pus niciodată un bloc în Minecraft, sau nu a luptat cu un dragon, nu te teme, avem zeci de cursuri pe cele mai tari subiecte tehnice din ziua de azi, abia așteptând să fie explorate de copilul dumneavoastră.

Suntem nerăbdători să vă întâlnim copilul la cursurile noastre!


iTech Academy. Made with love in Romania.

Call Now Button