DE CE AR TREBUI COPIII SĂ ÎNVEȚE SĂ PROGRAMEZE
Este evident că tendința peste tot în lume este de a ne îndrepta în totalitate spre tehnologie. Aceasta ne-a făcut viața mult mai simplă și mai rapidă…

Este evident că tendința peste tot în lume este de a ne îndrepta în totalitate spre tehnologie. Aceasta ne-a făcut viața mult mai simplă și mai rapidă, iar din tot ce înseamnă tehnologie: computerele și internetul reprezintă cea mai mare parte.  Însă în spatele acestora stă o altă tehnologie de succes: programarea.

Regăsim programarea peste tot, aproape orice fel de tehnologie folosim este influențată de aceasta: trimiterea de mesaje, emoticoane, împărtășirea glumelor pe telefoane inteligente, video, rezervarea biletelor la cinema, biletelor de avion sau comanda la mâncare. Viteza cu care toate aceste lucruri se întâmplă se datorează computerelor și programării.

Ce este programarea? Și de ce toată lumea vorbește despre ea?

Programarea este limbajul folosit de computere pentru a realiza anumite sarcini care pot fi orice, de la trimiterea unui simplu sms, la crearea unui întreg spațiu virtual. Majoritatea computerelor realizează aceste lucruri cu mare precizie, dar nu pot lua singure decizii, trebuie sa li se “spună” ce și cum să facă, pas cu pas. Din acest motiv programarea este esențială.

Având în vedere direcția în care se îndreaptă tehnologia, putem spune fără urmă de îndoială că aproape orice job presupune cunoașterea abc-ului computerelor. Este foarte probabil ca locurile de muncă ale viitorului, să necesite cunoașterea unui nivel de baza al programării.

De ce ar trebui copiii să învețe programare?

Generațiile de azi se nasc înconjurate de tehnologie. Copiii de azi știu să deblocheze telefonul, să joace jocuri și să urmărească videoclipuri chiar înainte de a vorbi corect. Pe măsură ce cresc, capacitățile lor de a folosi tehnologia sunt din ce în ce mai bune. Majoritatea însă nu știu ce se întâmplă în spatele tehnologiei care le permite să dea click și swipe. Fără a știi ce se întâmplă de fapt în spatele acestor acțiuni, tendința este aceea de a deveni dependent de tehnologie și să îți pierzi abilitatea de a gândi și funcționa fără ea: “Tehnologia este un servitor foarte util, dar și un stăpân periculos”(Christian Louis Lange).

Aceste este un prim motiv. Un alt motiv ar fi creșterea din ce în ce mai mare a numărului de locuri de muncă din acest domeniu. Joburile din domeniile legate de informatică sunt în top zece cele mai bine plătite, iar în același timp numărul persoanelor calificate nu este suficient pentru a ocupa aceste locuri de muncă. Conform unor studii efectuate în 2018, doar 37,5% din acestea au fost ocupate până în prezent.

Pana acum am expus doar motivele obiective care favorizează acest domeniu, fără a introduce și latura personală. Abilitățile de programare aduc cu sine numeroase alte beneficii: îi ajută pe copii să își dezvolte creativitatea și capacitățile cognitive. Deasemenea, studiile arată că învățarea unui nou limbaj ajută creierul într-o mulțime de feluri: îmbunătățește memoria, stimulează capacitatea creierului și îl păstrează mai vigilent pe o perioada mai lungă de timp. A învăța programarea îi ajută pe copii să găsească soluții mai rapid în rezolvarea problemelor și să relaționeze mai ușor cu lumea din jur. Cum? Programarea presupune descompunerea unor probleme de anvergură în probleme mai mici și mai simple. O data ce se obișnuiesc cu această abordare, copiii se descurcă mai ușor cu dificultățile din orice alt domeniu al vieții lor, învață să gândească strategic și eficient.

Pe lângă aceste avantaje, învățarea limbajelor de programare îi face pe copii mai creativi, îi determină să găsească idei și soluții inovative. Însă cel mai important beneficiu este perseverența, căutarea continuă de soluții prin colaborare și cercetare. Cireașa de pe tort este reprezentată de satisfacția resimțită în momentul reușitei, moment de neuitat!

Și dacă încă nu v-am convins iată câteva cuvinte ale unor minți strălucite despre ceea ce înseamnă programarea:

Fiecare persoană din această țară ar trebui să învețe programarea pentru că te învață să gândești” – STEVE JOBS

Primul meu sfat ar fi: ar trebui să învățați programarea” – MARK ZUCKERBERG

Dacă vrei să descoperi secretele universului, sau vrei o cariera în secolul XXI, programarea de bază este o abilitate pe care trebuie neapărat să o stăpânești: – STEPHEN HAWKING

 

Lumea este în plin proces de transformare și evoluție către o era digitală, învățarea programării devine astfel o sarcină obligatorie pentru tânăra generație de azi. Îi va ajuta să devină mai buni, inovativi și în dezvoltarea personală, asta pe lângă avantajul unui job de succes. Unele dintre cele mai importante personalități ale lumii subliniază importanța programării. Prin urmare, este logic să ne încurajăm copiii să participe la cursuri de programare de mici, pentru a fi pregătiți pentru viitor.

 

iTech Academy. Made with love in Romania.

Call Now Button